Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a vorbit, marți, despre ce a simțit în timpul petrecut în închisoare, despre ce i-a lipsit cel mai mult, dar și cum l-au ajutat să treacă peste momentele dificile cele 4.808 scrisori de susținere primite. Piedone a rememorat momentul care i-a schimbat viața și a povestit cum a cărat și el tineri arși pe brațe la Colectiv, deși la nivel de legislație nimic fundamental încă nu s-a schimbat.
Dacă va primi despăgubiri în urma faptului că a făcut închisoare, primarul Sectorului 5 a promis că va construi o creșă, o grădiniță sau un cămin de bătrâni. În ceea ce privește alianța PSD-PNL din Consiliul Local al Sectorului 5, Piedone susține că aceasta nu are girul partidelor și este ”un fâs”.
Odată cu întoarcerea la Primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a povestit cum a trecut pentru el perioada petrecută în penitenciar. Primarul Sectorului 5 cumpăra alimente pe credite, i-au lipsit în primul rând familia, dar și perna de acasă și l-au ajutat să treacă peste momentele grele scrisorile primite de la oameni.
Primarul Sectorului 5 a povestit cât de mult l-au ajutat cele 4.808 scrisori de susținere primite în închisoare, dar și faptul că pe majoritatea celor care i-au scris nu i-a văzut niciodată până atunci.
Pe timpul încarcerării, am avut 4.808 scrisori primite de la cetățeni. Vă spun clar că trebuia să-mi omor timpul cu ceva, să fac statistică, să citesc, să răspund. M-am ocupat, mi-am făcut proiectele, m-am gândit ce am de făcut pe viitor. Sunt cu agenda la zi. 4.808 oameni mi-au trimis gândurile, mi-au trimis gândurile bune, m-au susținut, 96% nu i-am văzut, nu i-am auzit, nu i-am cunoscut în viața mea. Devenisem recordman pe Penitenciarul Jilava, primind aproape 10, 20-30 de țigări în perioada sărbătorilor sau de ziua mea. Le mulțumesc acestor oameni. Nici nu vă dați seama ce înseamnă să-ți transmită cineva și să te întărească și să spună că se roagă la Dumnezeu pentru tine, crede în dreptatea ta și că ai fost nedreptățit”, a povestit Piedone despre ceea ce l-a susținut moral când era în închisoare.
Acesta a descris cum se resimțea creșterea prețurilor la alimente în penitenciar, dar și felul în care trăiesc deținuții.
O dată pe săptămână, aveam dreptul să ne ducem la acel magazin. Aveai un card cu o anumită sumă de bani în cont și trebuia să iei. De la săptămână la săptămână, constatai că ba eugenia, ba ce-ți cumpărai de acolo, ba salamul se scumpeau. Sunt oameni în pușcărie care, credeți-mă, ar face minuni pentru un pachet de țigări sau cinci țigări. Nu vă mai spun de mâncare și alte lucruri. Sunt oameni care sunt căutați și sunt oameni care nu sunt căutați de nimeni”, a dezvăluit primarul Sectorului 5.
Cristian Popescu Piedone a menționat și faptul că cel mai mult i-a lipsit familia în perioada în care a fost închis.
”Să nu zic iarba verde de acasă, că pe urmă interpretați, perna de acasă, patul matrimonial, copiii, nepoții, familia, Olimpul meu. Acolo este Olimpul meu, restul, mă scol dimineață aici din Olimp și intru în această junglă de astăzi”, a răspuns primarul Sectorului 5, întrebat despre ce i-a fost cel mai dor.
În urma anulării sentinței din dosarul Colectiv, Piedone ar putea primi despăgubiri în baza faptului că a făcut închisoare nevinovat. Cu toate acestea, primarul Sectorului 5 nu a luat încă decizia dacă va solicita compensații financiare, dar dacă o va face, știe deja în ce va investi banii.
Ne gândim dacă voi cere despăgubiri. Acele despăgubiri nu le voi cere în nume personal și, dacă îmi vor fi atribuite, cu acei bani voi construi ba o creșă, ba un cămin de bătrâni, ba o grădiniță. (…) Va rămâne o construcție-simbol a dreptății mele”.
Referitor la nevinovăția sa, Cristian Popescu Piedone consideră că este ”inadmisibil” faptul că a fost condamnat de două instanțe din România, dar cu toate acestea susține că închisoare l-a eliberat de o teroare de opt ani de procese.
În închisoare, m-am eliberat, nu m-am încarcerat. Și vă spun de ce. Teroarea mea au fost cei opt ani de zile de procese, când multă lume, ba mulți, ba puțini, se uitau la mine ca și cum eram vinovat. Se crease valul”, le-a mai spuis Piedone jurnaliștilor.
Primarul Sectorului 5 a atras atenția și asupra ipocriziei sistemului, care de la cazul Colectiv până la acest moment nu a reglementat fundamental nimic pentru ca o nouă tragedie să fie evitată.
Adică 3.600 de primari, în frunte cu primul primar al României, astăzi președinte, au semnat la fel ca mine. Ați întrebat și voi, s-a schimbat ceva? Tot declarație pe proprie răspundere. Absolut nimic. Câte au autorizație? Ați întrebat dacă s-a mai reglementat ceva la ISU? Nu s-a reglementat nimic. Intri în club, în Centrul Vechi sau unde mai sunt cluburi de genul ăsta, și nu are autorizație, are un afiș că în acest local se intră pe propria răspundere”, atrage atenția Piedone.
În ceea ce privește respectarea procedurii de acordare a avizului de funcționare pentru clubul din Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone își susține nevinovăția, dar menționează că seara de la Colectiv l-a afectat pentru că a trăit și el îndeaproape acel moment.
I-am spus domnului judecător: «Domnule judecător, copiii mei, în acea noapte, dacă erau în clubul Colectiv, vă spun că Primăria Sectorului 4, în ceea ce privește clubul, în baza declarației pe proprie răspundere, a respectat ad literam și a dat acel acord de funcționare». Păi, oamenii au cerut 80 de locuri la bar, vânzare băuturi alcoolice, 80 de locuri la mese. Eu ce trebuia să-i dau? Frizerie și măcelărie cu scaune în picioare? Nu. Deci nu am cum. Eu am trăit toate clipele alea. Eram acolo, am cărat arși, am văzut ceea s-a întâmplat, am fost afectat. La 10 minute de la incendiu, stând și aproape, pe (strada – n.r.) Principalele Unite, eram acolo. Am cărat arși, am văzut ceea s-a întâmplat, am fost afectat.
Cu toate astea, cineva și-a plătit niște polițe în trecut, probabil am deranjat. Atunci deranjezi când ești iubit (…) și faci treabă, și nu ai stăpân. Cu tot respectul, unde am fost, eu am fost locomotivă, nu partidul. Eu am luptat pentru cetățean și am rămas același, mai ales acum”, a descris primarul Sectorului 5 stările prin care a trecut în urma dramei de la Colectiv.
Întrebat de jurnaliști despre alianța de la nivelul Sectorului 5 pe care PSD a făcut-o cu PNL în Consiliul Local, Piedone a menționat că aceasta nu are girul partidelor și este ”un fâs”.
”Fâs!. Păcat că cei care au făcut alianța, în primul rând, n-au avut girul partidelor, întrebați-i pe mai marii din PSD, întrebați-i pe mai marii de la PNL. Ăștia mici, de aici, de la Sectorul 5, și-au permis să facă, crezând că îmi arată mie baubaul, că vor face majoritatea în Consiliu”, a afirmat primarul Sectorului 5.
Edilul Cristian Popescu Piedone i-a ironizat chiar pe unii dintre opozanții săi din Primăria Sectorului 5, susținând că ”nu se mai găsește super glue în zonă, că s-au lipit de scaune pe aici și și-au pus cheile de gât de la mașină”.
În ceea ce privește viitorul său politic, Piedone și-a reafirmat apartenența la PUSL:
”Eu sunt într-un partid, voi ieși cu acest partid”, a precizat primarul Sectorului 5.
”După părerea mea, României îi trebuie un moment T-zero. Partidele astea minunate ar trebui să îngroape securea și să fie unite, acea unitate națională. Toți ne dăm naționaliști, iubim România, pupăm steaguri și ne omorâm între noi”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.
CITEȘTE ȘI: